Etimologia cuvântului ”trimestru” își are originea în limba latină (”tri mensis”) și înseamnă ”trei luni”. Orice mămică știe că o sarcină cuprinde în mod normal 3 trimestre, totuși în literatura de specialitate întâlnim foarte des termenul de ”al patrulea trimestru de sarcină”. Ne întrebăm atunci în mod firesc ce reprezintă sau dacă este doar o erată.
”Al patrulea trimestru de sarcină” sau ”extragestația” se referă la perioada primelor 3 luni postpartum, o perioadă în care bebelușul revine des și pentru mult timp la sânul mamei. Nevoia aceasta de a se afla în contact strâns cu corpul mamei, de a-i căuta brațele și de a se liniști acolo este de cele mai multe ori interpretată drept o tendință spre răsfăț a bebelușului. Drept urmare, părinții se simt uneori presați să acționeze împotriva pornirilor firești și să limiteze timpul în care își țin bebelușii în brațe.
Care sunt nevoile bebelușului
Ca să înțelegem mai bine nevoile bebelușului o să ne întoarcem mult în timp să privim specia umană de la începuturile ei, odată cu evoluția de la mersul patruped la cel biped. Antropologic, odată cu ridicarea în două membre, omul a suferit o serie de modificări, una dintre acestea fiind reprezentată de îngustarea bazinului. Acest lucru a dus la necesitatea ca puiul de om să iasă prin canalul nașterii în jurul a 9 luni de sarcină, deși se consideră că timpul necesar pentru o gestație completă este de aproximativ 12 luni (unii cercetători vorbesc chiar despre 18-24 de luni). Cele 3 luni diferență se traduc prin imaturitatea tuturor sistemelor fiziologice de care avem nevoie pentru a supraviețui (nervos,digestiv etc). Pentru a supraviețui totuși ca specie, omul a trebuit să-și poarte puiul neajutorat și să-l țină în contact strâns, fără a-l lăsa mult timp singur în culcușuri și cuiburi.
Imaturitatea sistemului nervos se reflectă în faptul că puiul de om se naște complet dependent de mama sa, doar cu instincte și emoții, iar asta îl face vulnerabil. Plânsul va fi un semnal de foame, de sete, de anxietate, de frică, de frig, de cald, de toate la un loc sau pur și simplu, de dor. Revenind la sânul mamei bebelușul va regăsi toate senzațiile familiare din burtică și asta îi va oferi un sentiment de siguranță. Imediat după naștere, nou-născutul are nevoie să ajungă și să rămână cât mai mult în contact piele pe piele cu mama sa, pentru a-i fi facilitată tranziția în mediul extrauterin. Contactul strâns si îndelungat îi va regla temperatura corporală, batăile inimii, glicemia, respirația, reducând necesitatea unor intervenții externe și îl va ajuta să-și urmeze instinctul de a ajunge la sân și de a suge, cu efecte pozitive pentru ambele părți.
Nou-născutul nu are noțiunile de timp și de spatiu, fapt ce duce la nevoia de răspuns prompt la chemările lui, începând să înțeleagă că este o persoană distinctă de mama lui abia în jurul vârstei de 3 luni. Fără a ști ce este timpul, nu poate avea răbdare, așa că plânsul se va înteți până primește un răspuns. Un bebeluș care este lăsat să plângă se va calma până la urmă, dar nu pentru că a învățat să se autoliniștească, ci pentru că a înțeles că nimeni nu va răspunde nevoii lui. Receptivitatea ridicată a părinților la nevoile sale va duce la un nivel scăzut de hormoni de stres pe termen scurt, iar pe termen mediu și lung va rezulta într-un adult echilibrat și încrezător in forțele proprii.