Drumul meu profesional
Povestea mea ca și specialist a început de la mama care avea nevoie de răspunsuri, avea nevoie să înțeleagă și care și-a dorit din primul moment tot ce este mai bun pentru puiul ei nou-născut. Am decis să mă dedic acestei meserii, unui domeniu cu totul nou, crezând cu tărie că mamele aflate la început de drum au nevoie de sprijin și informație de calitate, dar și de susținere emotională pe acest nou drum al maternității.
Au urmat multe ore de studiu, analiză și practică, absolvirea unui curs de specializare în alăptare și o serie de alte cursuri și conferințe prin intermediul cărora am păstrat un permanent contact cu lumea alăptării.
În anul 2020 am obținut certificarea internațională în domeniul lactației, devenind consultant în alăptare certificat- IBCLC.
Dar drumul cunoașterii nu s-a oprit, asa cum este și firesc, o dată cu această reușită. Din contră, după certificare au apărut alte întrebări fără răspuns, în acel moment, alte provocări, moduri noi de a aborda nou-născutul, sugarul și diada mamă-copil. Cu fiecare curs am tins spre perfecționarea aptitudinilor și cunostințelor care să mă ajute să ofer cel mai bun suport familiilor cu care lucrez.
În ultimii ani am lucrat ca și consultant în lactație în maternitate, vizitând fiecare mamă, fiecare nou-născut, oferind informații, ajutor practic și sprijin pentru a-și putea atinge obiectivul în alăptare.
Astfel am avut ocazia să înțeleg încă o dată că abordarea unui consultant în lactație este necesar sa fie una holistică, iar nou-născutul trebuie privit din unghiuri și perspective multiple. Observând dificultățile cu care se confruntă foarte mulți bebeluși în primele zile de viață, am înțeles, la nivel practic, că tot ce se întâmplă cu femeia în perioada preconcepției , cu fătul în timpul sarcinii, al nașterii, va influența capacitatea sa instinctivă de a se atașa și de a suge la sânul mamei.
Asa s-a născut dorința de a putea ajuta bebelușul care se confruntă cu probleme structurale și nevoia de a urma cursurile de terapie cranio-sacrală. Începând cu anul 2020 am participat la modulele care m-au inițiat în tainele terapiei cranio-sacrale la adulți și copii mari, iar în anul 2023 am finalizat cursul de terapie cranio- sacrală pediatrică, metoda Upledger, care îmi permite să lucrez și să adresez probleme structurale complexe ale nou-născutului și ale sugarului.
Simt că aceasta meserie m-a ales, pentru că din prima zi și până în prezent am practicat-o cu aceeași pasiune si devotament cu care aș creste un copil mic. Pas cu pas, în fiecare zi, cu răbdare, încercând să fiu cea mai bună varianta de om și specialist, crescând și eu împreună cu cei pe care îi consiliez.